Orphanage

nu stia de ce il ura pe jeremy atat de mult. nu stia de ce toti numesc creatura aia hidoasa, fratele lui. nu mai stia de la ce pornise cearta ce a dus la primul incident. nu mai tinea minte motivul pentru care si-a omorat pentru prima data fratele. tot ce intelegea acum si stia ca fiind o certitudine, e cat de mult o uraste pe mama sa, caci ea daduse nastere la acea abominatie a naturii, ea si pantecul ei grotesc. tot ce stia acum era ca jeremy se va intoarce suparat si gata sa se razbune, il va face sa regrete tot ceea ce facuse, il va face sa simta toata durerea pe care o simtise el, in timp ce a fost spanzurat in cada, cu cordonul de la fierul de calcat, ca apoi sa fie electrocutat. acestea erau gandurile lui Daniel Powels, un baiat de 12 ani, orfan de ambii parinti. daniel il astepta pe fratele sau, jeremy, ghemuit intr-un colt al camerei lui de la orfelinat, cu un cutit de bucatarie, strans cu asa putere de manutele lui mici, incat incepuse sa il doara. lumina plapanda a veiozei din camera ii dezvaluia ochii plini de lacrimi, dintii inclestati si gafaiala neintrerupta. parul carliontat si netuns de ceva timp, ii intrase in ochi si se intina cu lacrimile care ii siroiau pe obrajii rosii. simtii cum bataile inimii si respiratia i se accelereaza, cu cat auzea pasii de pe scari mai aproape. stia ca are doar o singura sansa, o lovitura rapida si directa, fara ezitare, precisa, exact in inima. daniel reuseste sa se ridice de pe jos, sprijinindu-se in mana libera, cand pasii se opresc in fata usii camerei lui. timpul i se pare sa se dialte, nu mai aude nici usa deschizandu-se, nici cum plin de furie, izbucneste in fuga spre usa cu cutitul ridicat in ambele maini, nu aude nici urletul scos de el in timp ce alearga spre usa deschisa. se napusteste, asupta victimei pe care o injunghie in inima de 3 ori. nu aude nici tipetele lui, nici loviturile de cutit, are ochii inchisi si plange in timp ce urla si mai impinge cutitul de inca 3 ori. in cele din urma, cazut peste cadavru, incepe sa respire mai normal, isi sterge fata de lacrimi, cu manutele sale pline de sange si se ridica in picioare. de pe hol aude un tipat strident, pe care il recunoaste ca fiind al Carolinei, fetita de pe palier cu camera lui. prima data nu aude ce striga spre el, fiind inca ametit de euforia omorului, dar incet incet auzul ii revine si distinge clar si raspicat, ceva ce il cutremura "ajutor!!! a omorat-o pe doamna Graves". in acel moment, intoarce privirea spre podea, numai ca sa o vada pe doamna Graves, ingrijitoarea lor, zacand pe jos intr-o balta din propriul sange. nu apuca sa zica ceva ca aude vocea lui jeremy in sptaele lui, singurele cuvinte pe care le aude inainte sa atinga podeaua, dupa e a fost lovit cu un fier de calcat in cap, sunt si primele cuvinte care le va auzi a doua zi cand se va trezi la sectia de urgenta fiind intrebat de serif "daniel, ce ti-a trecut prin cap cand ai facut asta ?"